Ulei esențial pur și terapeutic de Cedru Himalayan Indian
Rudă apropiată a Cedrului Atlas, uleiul esențial de Cedru Himalayan este foarte similar acestuia, având totuși câteva nuanțe aromatice diferite. Recomandat în special afecțiunilor respiratorii, Cedrul Himalayan acoperă întreaga gamă - de la congestie, tuse, bronșită, răceală și gripă, până la alergii respiratorii și astm. Pe lângă aceste efecte, este des recomandat în probleme ale pielii, părului și scalpului. Efectele analgezice și antiiflamatoare îl recomandă și în caz de dureri și inflamații minore. Stimulează sistemul imunitar și întărește organismul. Pe plan emoțional, aduce calm și pace în minte, corp și suflet (mai ales la ora de culcare).
Ulei esențial pur și terapeutic de Grapefruit
Cu o aromă veselă și proaspătă, uleiul esențial de Grapefruit este unul dintre cele mai apreciate uleiuri esențiale în aromaterapie. Chiar dacă nu sunteți neapărat fani ai fructului de grapefruit, veți adora uleiul său esențial. Când aude de grapefruit, multă lume merge cu gândul la gustul său acrișor, aspru; surprinzător poate, dar uleiul esențial nu are aceaste atribute. Aroma sa este una dulce, proaspătă, jucăușă, ușor picantă/iute.
Uleiul esențial de Grapefruit se poate lăuda cu beneficiile pe care le aduce planului emoțional, fiind una dintre aromele care binedispune instantaneu. Este un ulei energizant și tonic, fără a fi însă prea puternic sau copleșitor. Uleiul esențial de Grapefruit este foarte folositor în momentele când vrem să reducem activitatea bacteriilor sau a fungilor. Poate fi de ajutor în caz de inflamații și dureri minore, în sprijinirea sistemului imunitar și prin strălucirea pe care o conferă pielii.
Ulei esențial pur și terapeutic de Lime
O aromă veselă, luminoasă, ce conferă bună dispoziție și sentimente pozitive, uleiul esențial de Lime este unul dintre cele mai accesibile și iubite uleiuri esențiale. Este apreciat mai ales pentru abilitatea sa de a curăța (atât la propriu, cât și la figurat), de a reîmprospăta și de a reînnoi. Aromaterapeuții îl recomandă îndeosebi pentru efectele sale extraordinare împotriva agenților patogeni: bacterii, virusuri, fungi etc., cât și pentru efectele extraordinare pe care le are asupra spiritului și dispoziției. Se spune că e de folos în curățarea energetică a aurei.
Ulei esențial pur și terapeutic de Pin (Pin Silvestru)
Uleiul esențial de Pin se remarcă îndeosebi prin efectele sale asupra sistemului respirator. Puternic antiseptic pulmonar și decongestionant, Pinul este la loc de cinste în rândul uleiurilor esențiale de folosit în perioadele cu răceli și gripe, dar și în sezoanele când alergenii din aer ne pot cauza neplăceri.
Totodată, uleiul esențial de Pin este folositor pentru dureri musculare, reumatice, artritice.
Pe plan emoțional, ne ajută să ne eliberăm mintea și corpul de tensiune și încordare. Ne insuflă încredere în propriile noastre puteri. O baie caldă, cu aromă de pin, va disipa oboseala și epuizarea fizică sau mentală și ne va ajuta să ne simțim reconfortați și împăcați. Același lucru se aplică și copiilor - când sunt iritabili, morocănoși și obosiți, o soluție poate fi o baie cu mireasmă proaspătă de pin.
Ulei esențial pur și terapeutic de Ravintsara
Uleiul esențial de Ravintsara este unul dintre remediile importante în perioada de gripă și răceală. Acțiunile sale antimicrobiene, antivirale, antifungice, analgezice și neurotonice îl recomandă ca sprijin al organismului și al sistemului imunitar. Bogat în 1.8 cineole, ca și eucaliptul, Ravintsara are aceeași aromă pătrunzătoare, proaspătă și camforoasă.
Are efect decongestionant și expectorant asupra tractului respirator, atenuând accesele de tuse și respirația grea. Are efect antiinflamator în caz de astm bronșic. Efectele analgezice îl fac util în dureri musculare și articulare.
Pe plan emoțional, alungă oboseala mentală și durerile de cap. Atenuează depresia, anxietatea stresul și îmbunătățește performanța intelectuală.
Ulei esențial pur și terapeutic de Scorțișoară
Uleiul esențial de Scorțișoară este obținut prin distilarea cu aburi a scoarței sfărmată a scorțișorului, un arbore mic, exotic, veșnic verde care atinge 10 până la 15 metri înălțime și face parte din familia Lauraceae. Uleiul esențial se remarcă prin efectele sale puternice antiseptice, antivirale, antimicrobiene. Aroma sa caldă, radiantă, este ideală pentru amestecuri destinate difuzării (cu ajutorul unui difuzor pentru uleiuri esențiale) și curățării, atât a aerului din încăperi, cât și a suprafețelor din baie, bucătărie, spațiul de lucru etc. Este o alegere excelentă pentru a sprijini sistemul imunitar, mai ales în perioade cu amenințări venite din mediul înconjurător (sezonul rece, epidemii etc). Când aveți nevoie de senzația de siguranță, încredere, curaj, o stare bună de spirit și refacerea rezervelor de energie (mai ales mentală), Scorțișoara poate fi soluția.
Ulei esențial pur și terapeutic de Mentă Spearmint
Aroma sa e binecunoscută datorită gumei de mestecat mentolate. Mai blând și potrivit pentru copii – spre deosebire de ruda sa, Menta Peppermint – uleiul esențial de Mentă Spearmint e un extraordinar ajutor sistemelor digestiv și respirator. Este utilă, deci, în neplăceri digestive, precum greață, flatulență, crampe, vărsături; și în neplăceri respiratorii, precum febră, nas înfundat, sinuzită, răceală, gripă, rinită (inclusiv alergică), tuse etc. Stimulează sistemul nervos, ajută la concentrare și memorie. Foarte utilă în dureri de cap. Îmbunătățește circulația, atenuează crampele și durerile musculare și articulare. E utilă și pielii, în caz de acnee, dermatită, inflamații, leziuni minore, înțepături de insecte, etc.
Ulei esențial pur și terapeutic de Coriandru
Una dintre utilizările fundamentale ale uleiului esențial de Coriandru este pentru armonizarea sistemului nervos, mai ales în perioade de suprastimulare și stres. Deopotrivă stimulant și revigorant, dar și liniștitor, este recomandat ca suport cognitiv și pentru menținerea sănătății creierului, precum și pentru un somn odihnitor. A doua utilizare principală a uleiului esențial de Coriandru este pentru sănătatea sistemului digestiv, dar este folositor și pentru întărirea sistemului imunitar, dezinfectarea aerului, probleme ale pielii, ale sistemului osos și muscular, precum și ca diuretic și depurativ.
Ulei esențial pur și terapeutic de Litsea
Se remarcă prin aroma sa citrică, asemănătoare lămâiei, fructată, dulce-acrișoară. Este unul dintre cele mai utile uleiuri esențiale în caz de oboseală emoțională și convalescență fizică. Conferă optimism, încredere, limpezește mintea, atenuează durerile de cap. Ajută sistemul imunitar, are potențial contra agenților patogeni (stafilococi, candida, e-coli etc). Proprietățile sale o recomandă în probleme ale pielii (acnee, dermatite, infecții, eczme, înțepături de insecte etc), inclusiv ca deodorant, dar e indicat să nu depășiți concentrația de 0.8% Litsea în ulei vegetal. Utilă în congestii respiratorii, astm, răceli, gripă etc, are efect tonic asupra bronhiilor. Dezinfectează aerul din încăperi și suprafețele de lucru (mese, birouri, blat și ustensile de bucătărie, faianță și gresie etc). Stimulează apetitul și reduce crampele abdominale. Ajută la reglarea aritmiei cardiace, reduce hipertensiunea. Poate ține la distanță țânțarii.
Ulei esențial pur și terapeutic de Eucalipt globulus
Probabil cel mai cunoscut ulei esențial pentru sistemul respirator, uleiul de Eucalipt este – evident – recomandat în probleme respiratorii: congestii (nas înfundat, rinită, sinuzită), tuse, răceli, gripă, bronșită, laringită, pneumonie etc. Ajută la înlăturarea oboselii mentale și a durerilor de cap. Curăță aerul de agenți patogeni și ajută astfel la prevenirea răspândirii acestora. Este unul dintre cele mai bune uleiuri contra paraziților scalpului (păduchi) și înțepăturilor de insecte. Util și în caz de probleme ale sistemului uro-genital.
Ulei esențial pur și terapeutic de Eucalipt globulus 60% cineole
Probabil cel mai cunoscut ulei esențial pentru sistemul respirator, uleiul de Eucalipt este – evident – recomandat în probleme respiratorii: congestii (nas înfundat, rinită, sinuzită), tuse, răceli, gripă, bronșită, laringită, pneumonie etc. Ajută la înlăturarea oboselii mentale și a durerilor de cap. Dezinfectează aerul de agenți patogeni și ajută astfel la prevenirea răspândirii acestora. Este unul dintre cele mai bune uleiuri contra paraziților scalpului (păduchi) și înțepăturilor de insecte. Util și în caz de probleme ale sistemului uro-genital.
Acest ulei esential de eucalipt globulus are o concentrație de 1.8 cineole de 60%, adică ușor mai scăzută față de 75-80% a celuilalt fel care este disponibil pe eArome.ro
Aroma sa este puțin diferită. Este mai ierboasă, mai verde, ducând cu gândul la un câmp cu iarbă proaspătă, crudă.