Afișez 1 - 12 din 17 rezultate

Ulei esențial pur și terapeutic de Busuioc

35,00 lei56,00 lei
Probabil toată lumea cunoaște gustul și aroma dulce-picantă a busuiocului, plantă aromatică des întâlnită în arta culinară. Uleiul esențial de Busuioc, însă, conține anumiți compuși volatili ce nu se regăsesc în plantă, ci se formează în timpul distilării. Acești compuși volatili puternici dau uleiului esențial o aromă ușor diferită de cea a ierbii aromatice, precum și întrebuințări terapeutice distincte. Uleiul esențial de Busuioc ct. linalool este des folosit pentru a atenua dureri și inflamații: dureri de mușchi și articulații, dureri de cap, de urechi, reumatice, etc. Foarte revigorant, este de folos creierului prin stimularea cognitivă și a concentrării, și limpezirea minții. Ajută sistemul respirator prin subțierea mucozităților și reducerea febrei. Tonifică sistemul digestiv și îi oferă suport în toate neplăcerile sale. Acționează ca repelent (împotriva insectelor). Cercetările au evidențiat potențialul său antibacterian – luptă eficient cu tulpini ale bacteriei E.coli rezistente la mai multe medicamente. Astfel, poate fi un adaos valoros la produse de curățenie, precum săpunuri lichide, spray-uri pentru suprafețele din bucătărie etc.

Ulei esențial pur și terapeutic de Cuișoare

34,00 lei42,00 lei
Având efecte puternice de atenuare a durerii și inflamației, dar și de distrugere a agenților patogeni (microbi, bacterii, virusuri etc), uleiul esențial de Cuișoare este deseori folosit în preparate pentru igiena orală. Aceleași efecte analgezice îl recomandă și în dureri musculare sau articulare, iar acțiunea antibacteriană și antivirală îl recomandă în caz de infecții (viroze, gripă, infecții respiratorii, sinuzită, pnemonie, infecții urinare, toxiinfecții alimentare, infecții ale pielii etc). Bun ajutor pentru sistemul digestiv: crampe, flatulență, balonare, grețuri, vărsături). Atenție! Pe internet circulă recomandarea de a fi folosit pe gingia bebelușilor, în perioadele de erupții dentare. Specialiștii contraindică folosirea uleiului esențial de Cuișoare la copii mai mici de 2 ani. Așadar, va sfătuim să apelați la alte metode de alinare a durerilor cauzate de erupțiile dentare și să nu folosiți ulei esențial de Cuișoare (nici diluat, și cu atât mai puțin nediluat).

Ulei esențial pur și terapeutic de Grapefruit

33,00 lei57,00 lei
Cu o aromă veselă și proaspătă, uleiul esențial de Grapefruit este unul dintre cele mai apreciate uleiuri esențiale în aromaterapie. Chiar dacă nu sunteți neapărat fani ai fructului de grapefruit, veți adora uleiul său esențial. Când aude de grapefruit, multă lume merge cu gândul la gustul său acrișor, aspru; surprinzător poate, dar uleiul esențial nu are aceaste atribute. Aroma sa este una dulce, proaspătă, jucăușă, ușor picantă/iute. Uleiul esențial de Grapefruit se poate lăuda cu beneficiile pe care le aduce planului emoțional, fiind una dintre aromele care binedispune instantaneu. Este un ulei energizant și tonic, fără a fi însă prea puternic sau copleșitor. Uleiul esențial de Grapefruit este foarte folositor în momentele când vrem să reducem activitatea bacteriilor sau a fungilor. Poate fi de ajutor în caz de inflamații și dureri minore, în sprijinirea sistemului imunitar și prin strălucirea pe care o conferă pielii.

Ulei esențial pur și terapeutic de Lemongrass

25,00 lei36,00 lei
Plantă aromatică tropicală, rudă apropiată cu Citronella și Palmarosa, Lemongrass și uleiul său esențial au o tradiție terapeutică veche, mai ales în medicina Ayurvedică din India. Recomandat îndeosebi pentru reducerea agenților patogeni (virusuri, bacterii, fungi etc), uleiul esențial de Lemongrass are și alte întrebuințări. Poate ajuta la gestionarea durerilor și inflamațiilor minore (ale pielii, ale mușchilor, dureri abdominale). Folositor pentru alungarea oboselii, depresiei minore și letargiei. Sprijină sistemul digestiv, prin stimularea apetitului și reducerea neplăcerilor precum crampe și dureri, flatulență, enterită, indigestie etc. Iar dacă sunteți în căutarea unui ulei esențial care să vă dea un impuls pozitiv pe plan emoțional în situații când viața vă așterne în față câte o provocare, Lemongrass este uleiul potrivit.

Ulei esențial pur și terapeutic de Lime

25,00 lei39,00 lei
O aromă veselă, luminoasă, ce conferă bună dispoziție și sentimente pozitive, uleiul esențial de Lime este unul dintre cele mai accesibile și iubite uleiuri esențiale. Este apreciat mai ales pentru abilitatea sa de a curăța (atât la propriu, cât și la figurat), de a reîmprospăta și de a reînnoi. Aromaterapeuții îl recomandă îndeosebi pentru efectele sale extraordinare împotriva agenților patogeni: bacterii, virusuri, fungi etc., cât și pentru efectele extraordinare pe care le are asupra spiritului și dispoziției. Se spune că e de folos în curățarea energetică a aurei.

Ulei esențial pur și terapeutic de Mentă Peppermint

29,00 lei45,00 lei
Aromă binecunoscută și apreciată de majoritatea, Menta Peppermint este o iarbă aromatică perenă, folosită foarte des în gastronomie, atât în mâncăruri, cât și la ceai sau băuturi reci. Calitățile sale terapeutice au făcut ca Menta Peppermint să fie des întâlnită și în industria farmaceutică și în terapiile alternative. Uleiul esențial de Mentă Peppermint se remarcă prin efectele sale excelente asupra sistemului digestiv (inclusiv în caz de grețuri și vărsături), asupra sistemului respirator, în cazul durerilor de cap, dureri musculare, oboseală mentală. Curăță aerul și ține la distanță agenții patogeni. Revigorează mintea, alungă gândurile negative, crește concentrarea și încrederea în forțele proprii.

Ulei esențial pur și terapeutic de Pin (Pin Silvestru)

26,00 lei43,00 lei
Uleiul esențial de Pin se remarcă îndeosebi prin efectele sale asupra sistemului respirator. Puternic antiseptic pulmonar și decongestionant, Pinul este la loc de cinste în rândul uleiurilor esențiale de folosit în perioadele cu răceli și gripe, dar și în sezoanele când alergenii din aer ne pot cauza neplăceri. Totodată, uleiul esențial de Pin este folositor pentru dureri musculare, reumatice, artritice. Pe plan emoțional, ne ajută să ne eliberăm mintea și corpul de tensiune și încordare. Ne insuflă încredere în propriile noastre puteri. O baie caldă, cu aromă de pin, va disipa  oboseala și epuizarea fizică sau mentală și ne va ajuta să ne simțim reconfortați și împăcați. Același lucru se aplică și copiilor - când sunt iritabili, morocănoși și obosiți, o soluție poate fi o baie cu mireasmă proaspătă de pin.  

Ulei esențial pur și terapeutic de Piper Negru

37,00 lei58,00 lei
Unul dintre cele mai eficiente uleiuri esențiale pentru dureri musculare, Piperul Negru este de asemenea folosit ca tonic și stimulant pentru sistemul nervos, sistemul circulator, sistemul imunitar și cel digestiv. Produce vasodilatație și încălzire la locul aplicării. Bun antiviral și antibacterian, ajută la prevenirea sau ameliorarea infecțiilor. Util în combaterea febrei din răceli și gripe. Studiile au pus în evidență potențialul său în renunțarea la fumat, prin reducerea poftei de tutun și a manifestărilor neplăcute asociate cu sevrajul. Stimulant pentru creier și sistemul nervos, se recomandă a nu se folosi înainte de somn.

Ulei esențial pur și terapeutic de Ravintsara

23,50 lei39,00 lei
Uleiul esențial de Ravintsara este unul dintre remediile importante în perioada de gripă și răceală. Acțiunile sale antimicrobiene, antivirale, antifungice, analgezice și neurotonice îl recomandă ca sprijin al organismului și al sistemului imunitar. Bogat în 1.8 cineole, ca și eucaliptul, Ravintsara are aceeași aromă pătrunzătoare, proaspătă și camforoasă. Are efect decongestionant și expectorant asupra tractului respirator, atenuând accesele de tuse și respirația grea. Are efect antiinflamator în caz de astm bronșic. Efectele analgezice îl fac util în dureri musculare și articulare. Pe plan emoțional, alungă oboseala mentală și durerile de cap. Atenuează depresia, anxietatea stresul și îmbunătățește performanța intelectuală.

Ulei esențial pur și terapeutic de Scorțișoară

49,00 lei82,00 lei
Uleiul esențial de Scorțișoară este obținut prin distilarea cu aburi a scoarței sfărmată a scorțișorului, un arbore mic, exotic, veșnic verde care atinge 10 până la 15 metri înălțime și face parte din familia Lauraceae. Uleiul esențial se remarcă prin efectele sale puternice antiseptice, antivirale, antimicrobiene.  Aroma sa caldă, radiantă, este ideală pentru amestecuri destinate difuzării (cu ajutorul unui difuzor pentru uleiuri esențiale) și curățării, atât a aerului din încăperi, cât și a suprafețelor din baie, bucătărie, spațiul de lucru etc. Este o alegere excelentă pentru a sprijini sistemul imunitar, mai ales în perioade cu amenințări venite din mediul înconjurător (sezonul rece, epidemii etc). Când aveți nevoie de senzația de siguranță, încredere, curaj, o stare bună de spirit și refacerea rezervelor de energie (mai ales mentală), Scorțișoara poate fi soluția.

Ulei esențial pur și terapeutic de Eucalipt dives

20,00 lei29,00 lei
Răcoritor și pătrunzător, Eucalipt Dives este cunoscut și drept Eucaliptul mentolat (Peppermint Eucalyptus), datorită faptului că, în mirosul său, sunt evidente note răcoroase și luminoase de mentă, ce dau uleiului esențial o aromă mentolată. Asemenea celorlalte uleiuri esențiale de eucalipt, și Eucalipt dives este un suport important pentru sănătatea tractului respirator. Această specie de eucalipt posedă numeroasele beneficii terapeutice ale mai comunului E. globulus, cu un adaos proaspăt și curat de mentă. Folosit prin inhalare, în creme de corp și/sau în apa de baie, Eucaliptul Dives ajută întreaga familie să facă față cu brio provocărilor respiratorii pe care le aduce cu sine sezonul rece.  Proprietățile sale de reîmprospătare ajută corpul obosit, dându-i un impuls de prospețime și energie. Aroma sa stimulantă poate oferi un sprijin important minții, în momentele de oboseală și încețoșare. Izul său vesel revitalizează simțurile și împrospătează aerul din încăpere, motiv pentru care Eucalipt dives este un bun adaos în produsele de curățenie.

Ulei esențial pur și terapeutic de Brad Siberian

26,00 lei39,00 lei
Acele verzi și sănătoase ale brazilor montani ne oferă un ulei esențial foarte plăcut aromat, care va aduce magia Crăciunului în încăpere, odată cu fiecare deschidere a sticlei. Uleiul esențial de Brad Siberian este utilizat mai ales pentru sprijinirea tractului respirator și a plămânilor, fiind deosebit de eficient când e folosit prin inhalare de la primele simptome de gripă și răceală, combinat cu Eucalipt și Arbore de ceai. Totodată, are efecte minunate împotriva durerilor articulare și musculare. Emoțional, ne aduce sentimente pozitive, sprijină adaptarea și iertarea și întărește imaginea sănătoasă asupra sinelui.