Afișez 1 - 12 din 31 de rezultate

Ulei esențial pur și terapeutic de Busuioc

44,00 lei67,00 lei
Probabil toată lumea cunoaște gustul și aroma dulce-picantă a busuiocului, plantă aromatică des întâlnită în arta culinară. Uleiul esențial de Busuioc, însă, conține anumiți compuși volatili ce nu se regăsesc în plantă, ci se formează în timpul distilării. Acești compuși volatili puternici dau uleiului esențial o aromă ușor diferită de cea a ierbii aromatice, precum și întrebuințări terapeutice distincte. Uleiul esențial de Busuioc ct. linalool este des folosit pentru a atenua dureri și inflamații: dureri de mușchi și articulații, dureri de cap, de urechi, reumatice, etc. Foarte revigorant, este de folos creierului prin stimularea cognitivă și a concentrării, și limpezirea minții. Ajută sistemul respirator prin subțierea mucozităților și reducerea febrei. Tonifică sistemul digestiv și îi oferă suport în toate neplăcerile sale. Acționează ca repelent (împotriva insectelor). Cercetările au evidențiat potențialul său antibacterian – luptă eficient cu tulpini ale bacteriei E.coli rezistente la mai multe medicamente. Astfel, poate fi un adaos valoros la produse de curățenie, precum săpunuri lichide, spray-uri pentru suprafețele din bucătărie etc.

Ulei esențial pur și terapeutic de Chiparos

43,00 lei64,00 lei
O circulație venoasă sănătoasă este principalul scop al uleiului esențial de Chiparos, ce se remarcă prin acțiunea sa benefică în caz de varice, hemoroizi, capilare sparte etc. Mulți aromaterapeuți recomandă Chiparosul pentru ameliorarea tusei spastice sau pentru degajarea căilor respiratorii de la primele simptome ale unui atac de astm. Chiparosul susține, așadar, funcționarea normală a plâmânilor. Fiind bun antispastic, e deseori întâlnit și în amestecuri destinate crampelor și durerilor musculare, crampelor uterine, sindromul piciorului neliniștit. Orice edeme, umflături, acumulări de fluid la nivelul pielii sau țesuturilor pot fi ameliorate cu ulei esențial de Chiparos. Ulei liniștitor, echilibrant, sprijină fizicul și emoționalul deopotrivă. De ajutor în momentele de pierderi, doliu, tranziție spre o altă etapă a vieții.

Ulei esențial pur și terapeutic de Copaiba Balsam

25,00 lei41,00 lei
Copaiba este un ulei esențial balsamic, obținut din seva rășinoasă a arborelui cu același nume. Bun analgezic, antiinflamator și antibacterian, este recomandat în orice probleme ale pielii. Se spune despre Copaiba că ne face pielea fericită. Afecțiunile tractului respirator intră și ele sub umbrela acțiunilor uleiului esențial de Copaiba: bronșită, dureri de gât, răceală, tuse etc. Copaiba este un adevărat balsam în caz de infecții de orice fel, precum și în crampe, spasme și dureri, indiferent de localizare. Aromă bogată, rășinoasă, senzuală, ajută la relaxare, domolirea stresului și a prea multor gânduri. Susține somnul adânc și odihnitor.

Ulei esențial pur și terapeutic de Cuișoare

34,00 lei42,00 lei
Având efecte puternice de atenuare a durerii și inflamației, dar și de distrugere a agenților patogeni (microbi, bacterii, virusuri etc), uleiul esențial de Cuișoare este deseori folosit în preparate pentru igiena orală. Aceleași efecte analgezice îl recomandă și în dureri musculare sau articulare, iar acțiunea antibacteriană și antivirală îl recomandă în caz de infecții (viroze, gripă, infecții respiratorii, sinuzită, pnemonie, infecții urinare, toxiinfecții alimentare, infecții ale pielii etc). Bun ajutor pentru sistemul digestiv: crampe, flatulență, balonare, grețuri, vărsături). Atenție! Pe internet circulă recomandarea de a fi folosit pe gingia bebelușilor, în perioadele de erupții dentare. Specialiștii contraindică folosirea uleiului esențial de Cuișoare la copii mai mici de 2 ani. Așadar, va sfătuim să apelați la alte metode de alinare a durerilor cauzate de erupțiile dentare și să nu folosiți ulei esențial de Cuișoare (nici diluat, și cu atât mai puțin nediluat).

Ulei esențial pur și terapeutic de Ho Wood

24,00 lei39,00 lei
Uleiul esențial de Ho Wood este obținut prin distilare cu aburi din scoarța și lemnul arborelui chinezesc Ho. Ho Wood este unul dintre cele mai bogate uleiuri esențiale în linalol – compus chimic cunoscut prin efectele sale relaxante și antimicrobiene -, care se găsește în proporție de peste 90% în compoziția uleiului.  Liniștitor și echilibrant, este unul dintre principalele alegeri atunci când e nevoie de relaxare, pace, alungarea gândurilor și grijilor. Totodată, e deseori recomandat de aromaterapeuți pentru sprijinirea sistemului imunitar, de la primele semne de răceală și gripă, dar și pentru infecții și inflamații minore, crampe, spasme, dureri musculare și de încheieturi, sau crampe menstruale.

Ulei esențial pur și terapeutic de Lemongrass

25,00 lei36,00 lei
Plantă aromatică tropicală, rudă apropiată cu Citronella și Palmarosa, Lemongrass și uleiul său esențial au o tradiție terapeutică veche, mai ales în medicina Ayurvedică din India. Recomandat îndeosebi pentru reducerea agenților patogeni (virusuri, bacterii, fungi etc), uleiul esențial de Lemongrass are și alte întrebuințări. Poate ajuta la gestionarea durerilor și inflamațiilor minore (ale pielii, ale mușchilor, dureri abdominale). Folositor pentru alungarea oboselii, depresiei minore și letargiei. Sprijină sistemul digestiv, prin stimularea apetitului și reducerea neplăcerilor precum crampe și dureri, flatulență, enterită, indigestie etc. Iar dacă sunteți în căutarea unui ulei esențial care să vă dea un impuls pozitiv pe plan emoțional în situații când viața vă așterne în față câte o provocare, Lemongrass este uleiul potrivit.

Ulei esențial pur și terapeutic de Melissa Roiniță

135,00 lei
Cuvintele care descriu cel mai bine Melissa sunt calm și alinare. Acestea sunt efectele pe care uleiul esențial de Melissa le aduce minții, trupului și sufletului. Încă din timpuri străvechi, aroma Melissei era recunoscută pentru efectele liniștitoare pe care le are asupra organismului, mai ales la copii. Perioadele de stres, suferință, doliu, anxietate, tristețe, melancolie pot fi depășite mult mai ușor, cu uleiul esențial de Melissa alături. Pe lângă minunatele efecte asupra sistemului nervos, uleiul esențial de Melissa se remarcă și prin acțiunile antivirale, antifungice, antibacteriene. Astfel, e folositor ca sprijin imunitar, curățarea aerului și a suprafețelor, dar și probleme de piele precum infecții și inflamații. Poate fi extrem de folositoare și în caz de alergii cutanate sau respiratorii, dureri musculare sau articulare, astm, tuse, rinită alergică, febră, crampe abdominale, palpitații, dureri de cap, migrene. O mențiune separată trebuie să facem pentru efectele excelente pe care le are acest ulei esențial în erupțiile herpetice (herpes bucal sau genital).

Ulei esențial pur și terapeutic de Mentă Peppermint

29,00 lei45,00 lei
Aromă binecunoscută și apreciată de majoritatea, Menta Peppermint este o iarbă aromatică perenă, folosită foarte des în gastronomie, atât în mâncăruri, cât și la ceai sau băuturi reci. Calitățile sale terapeutice au făcut ca Menta Peppermint să fie des întâlnită și în industria farmaceutică și în terapiile alternative. Uleiul esențial de Mentă Peppermint se remarcă prin efectele sale excelente asupra sistemului digestiv (inclusiv în caz de grețuri și vărsături), asupra sistemului respirator, în cazul durerilor de cap, dureri musculare, oboseală mentală. Curăță aerul și ține la distanță agenții patogeni. Revigorează mintea, alungă gândurile negative, crește concentrarea și încrederea în forțele proprii.

Ulei esențial pur și terapeutic de Mușețel German

170,00 lei
Din florile vesele și luminoase de mușețel (specia Matricaria recutita), se obține un ulei esențial cu multe beneficii pentru sănătate: uleiul esențial de Mușețel German. Se remarcă prin efectele antiinflamatorii deosebite pe care le are în caz de dureri și inflamații, dar și prin acțiunile benefice asupra pielii. Ajută la atenuarea durerilor și inflamațiilor de orice fel. Sprijină vindecarea pielii, înlăturând totodată agenții patogeni, precum virusuri, bacterii și fungi. Ulei calmant și liniștitor, alungă stresul, gândurile excesive, anxietatea și depresia ușoară. Poate fi de folos contra migrenelor și durerilor de cap, dinți și spate. Poate fi o alegere excelentă pentru o baie relaxantă la sfârșitul unei zile stresante. Aduce o mângâiere sistemului nervos, induce relaxarea, sprijină somnul și catifelează pielea.

Ulei esențial pur și terapeutic de Mușețel Roman

180,00 lei
Dacă ați gustat vreodată ceai de mușețel, sunteți deja familiarizat(ă) cu aroma sa plăcută și sentimentul de calm pe care acesta îl aduce. Aroma și efectul sedativ al uleiului esențial de Mușețel Roman sunt, însă, mult mai puternice. Uleiul esențial de Mușețel Roman este deosebit de folositor în combaterea insomniei. Totodată, este unul dintre puținele uleiuri despre care există un consens între specialiști asupra faptului că e absolut sigur a fi folosit (diluat corespunzător) la bebeluși și copii. Efectul antiinflamator este un alt aspect demn de menționat la acest ulei esențial. Poate fi folosit pentru a alina pielea inflamată și pentru a atenua dureri de cap sau urechi, crampe musculare și abdominale, simptomele neplăcute din sindromul premenstrual, neplăceri digestive.

Ulei esențial pur și terapeutic de Patchouli

39,00 lei58,00 lei
Spre deosebire de majoritatea uleiurilor esențiale, care se oxidează în timp, pierzându-și calitățile aromatice și terapeutice, uleiul esențial de Patchouli se îmbunătățește odată cu trecerea timpului, asemenea unui vin de soi. Aroma sa bogată, pământoasă, are reputația de a armoniza emoțiile și de a crea mult-doritul echilibru între minte-corp-spirit. Beneficiile sale sunt numeroase. Aromaterapeuții cu experiență îl recomandă pentru relaxare și liniștire și pentru a calma o minte prea surescitată. De asemenea, apare menționat des în preparate pentru îngrijirea pielii, în amestecuri pentru reducerea durerilor și inflamațiilor minore, în combinații pentru adâncirea meditației, dar și pentru a insufla o atmosferă romantică și senzuală. Reduce acțiunea nedorită a bacteriilor, virusurilor și fungilor și sprijină sistemul imunitar. Folosit de mii de ani în parfumuri, îndeosebi cele unisex sau pentru bărbați.  Cunoscut din vechime datorită capacității de a ține la distanță insectele, mai ales furnicile.

Ulei esențial pur și terapeutic de Pin Douglas

35,10 lei59,00 lei
Cunoscut și sub numele de Pin de Oregon sau Brad Douglas, acest arbore este de fapt un pin, originar din America de Nord și des întâlnit și în nordul Europei. Mirosul său este cel pe care îl putem simți atunci când intrăm într-o florărie în apropierea Crăciunului: un amestec înălțător între izurile tuturor speciilor de conifere din încăpere, peste care se așterne aroma delicată a tuturor florilor. Tradițional, Pinul Douglas a fost folosit împotriva diareei, cistitei, colitei, pentru întreținerea pielii și, evident, pentru sănătatea sistemului respirator. Studii au demonstrat că uleiurile esențiale obținute din arbori aparținând familiei Pinaceae pot avea acțiune eficientă în prevenirea pierderii osoase.